Pilonii în strategia de conținut
- bogdanb
- Jun 17, 2024
- 4 min read

strategia de conținut
Știu că te chinuie tare, ca pe mulți alții din foarte multe industrii, cu strategia asta nenorocită de conținut pentru brandul tău, sau cel puțin așa văd eu prin social media. Așa că m-am decis să scriu un articol să îți spun cam cum facem noi.
Știu că pentru mulți, încă, social media este o jucărie pe care o folosesc copiii să își piardă timpul și poate că și ție ți se pare că este o pierdere de timp. Ei bine, nu e deloc așa. Cam acolo este toată atenția. Acolo sunt ațintiți toți ochii. Ăștia născuți după, hai să zicem 2000, deși cred că și majoritatea celor de după ’90, nu le mai place să se uite la televizor, să citească reviste, să se uite pe bannerele de pe stradă. Au în buzunar un device care le permite să acceseze informația și entertainment-ul instant, fără prea multe bariere de timp și spațiu. Așa că acolo ar cam trebui să fie plasat produsul sau serviciul fiecăruia dintre noi, fie că vrem sau nu vrem, ca lumea să știe despre noi. Ca noi să le putem vinde ceea ce avem noi mai bun.
Hai să îi zicem reclamă, deși este greșit să o abordăm așa, pentru că aici lumea este bombardată cu reclamă din toate unghiurile și este cam sătulă de așa ceva încă de la televizor. De aia noi, ca buni sfătuitori ce suntem, încercăm să ne educăm clienții în ceea ce privește această strategie de conținut. Să le arătăm de ce este bine să creezi conținut pe care oamenii își doresc să îl consume, în detrimentul publicității forțate pe gâtul consumatorului ca la gâștele de foi gras. Ca pentru orice altă inițiativă pe care o ai în business-ul tău, strategia de conținut trebuie construită pe niște fundații sănătoase. Hai să le zicem piloni. Și merge pentru alegoria de a construi un pod între brandul tău și consumatori. Să ai grijă totuși să strângi toate șuruburile, dacă știi ce vreau să zic ;). Hai să vedem ce e cu pilonii ăștia.
Pilonii sunt subiectele mari și generale pe care dorești să le stăpânești. Dacă vorbim aici de marketing de conținut, pentru noi, acestea sunt lucruri precum strategia de conținut, crearea de conținut, distribuția de conținut și rentabilitatea investiției în marketingul de conținut.
Sună destul de ușor, dar identificarea pilonilor tăi poate fi de fapt destul de dificilă. Multe afaceri cu care am lucrat se luptă să găsească răspunsul corect, așa că am încercat să dezvoltăm niște exerciții ușor de parcurs pentru a-ți face viața mai ușoară. Dintre toate metodele pe care le-am încercat, totuși, am descoperit că pentru noi cea mai eficientă este o diagramă Venn destul de ușor de înțeles.
Este simplu: pilonii strategiei de conținut se află în intersecția dintre ceea ce îi pasă publicului tău și ceea ce îi pasă brandului tău.
Hai să le detaliez un pic.
Despre ce îi pasă brandului tău
Acestea sunt lucrurile pe care le dezvăluiți – subiectele din industrie pe care le dezbateți la un pahar cu colegii din industria ta, atunci când vă întâlniți la vreo conferință sau un târg, lucrurile care vă fac entuziasmați să mergeți la muncă miercurea dimineața. Acestea sunt motivele pentru care brandul tău există.
Pentru Patagonia, spre exemplu, este fiorul aventurii și al aerului liber. Pentru Marriott, este minunea călătoriei. Pentru Moz, este SEO. Pentru GE, este viitorul energiei și al lumii industriale.
Pentru noi, sunt întrebările mari și păroase despre marketingul de conținut. Cum pot brandurile să spună povești care îi ajută pe oameni? Ce conținut funcționează cel mai bine? Ce canale de distribuție sunt cele mai eficiente? Cum dovedești rentabilitatea investiției în marketingul de conținut și cum îți dezvolți aceste strategii?
Despre ce îi pasă publicului tău
Acestea sunt lucrurile de care publicul tău este cel mai pasionat. La Omni, avem o abordare cantitativă-plus-calitativă pentru a descoperi acest lucru.
În primul rând, folosim date pentru a identifica site-urile web, rețelele sociale, subiectele de conținut, formatele și canalele cele mai susceptibile de a implica publicul nostru țintă. Acest lucru ne oferă o perspectivă cantitativă asupra conținutului pe care îl iubesc cel mai mult.
Le suplimentăm cu interviuri empatice pentru a ne înțelege publicul la un nivel mai profund. Acest lucru pune datele noastre cantitative în context și ne ajută să le vedem într-o lumină cu totul nouă.
Unde se întâlnește brandul cu publicul?
Acesta este locul tău ideal. Publicul tău poate fi interesat de o mulțime de lucruri care nu au nicio legătură cu compania ta. NBA! Ce spun românii?! Insula! România, te iubesc! Starea Nației! Emisiuni de tehnologie și altele. Asta nu înseamnă că te apuci acum să scrii despre ce au făcut fufele de la Insula Iubirii sau ce bun e LeBron.
În schimb, concentrează-te pe lucrurile care te pasionează și la care ține și publicul tău. Pentru noi, asta înseamnă crearea de conținut de înaltă performanță care construiește relații cu oamenii. Pentru tine și publicul tău, ar putea fi demistificarea securității cibernetice sau dezvăluirea modului în care 5G va schimba industria de retail sau crearea unei foi de parcurs către o lume neutră din punct de vedere al carbonului.
Ca exercițiu, desenează această diagramă Venn pe o tablă, o foaie de hârtie, la următoarea ședință de marketing. Roagă pe toată lumea să facă un brainstorming liniștit pe fiecare secțiune timp de cinci minute. Și dacă rezultatele vă surprind, scrie-ne pe Insta la @omnistrategic, poate te ajutăm noi.
Hai, spor la business!
Comments